Sinaxar 17 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinți Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian și era din părinți elini și de tânăr a ales partea cea bună, cunoscând adevărata credință în Hristos. Crescând el în vârsta, creștea și dreapta credință într-însul. Iar din pricina mărimii și mulțimii minunilor ce făcea, a dobândit numele său, căci a fost chemat făcător de minuni.

Aflându-se încă la scoală în Alexandria, după obicei învățând filozofia, a venit la el o femeie desfrânată cu gândul ca apoi să-l clevetească, îndemnată fiind de alți ucenici ce erau cu dânsul. Însă cuprinsă fiind de demon care o zbuciuma, sfântul a tămăduit-o cu rugăciunea sa.

A văzut sfântul și pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învățându-l taina Sfintei Treimi. Și după ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, și după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, și mai mari decât se pot crede.

Că a pornit cu rugăciunea o piatră mare cât un munte și a mutat-o în altă parte. Și fiind sfântul călător s-a abătut de a intrat într-o capiște idolească, unde a gonit demonii de acolo și după ce s-a dus sfântul, n-au mai cutezat să intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capiștei, s-a mâniat pe sfântul. Iar sfântul a scris pe o hârtie: "Eu, Grigorie, poruncesc ție, satano, intră", și punând-o în capiște, au intrat iarăși demonii în ea. Iar mai-marele capiștei s-a îngrozit de această minune și a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie. Și un lac mare, ce făcea valuri ca marea, l-a secat și l-a făcut uscat, secând împreună și vrajba pe care doi frați o aveau între dânșii, zicând fiecare că a fost lacul lui.

Oprit-a și calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-și toiagul în udătura pământului cea repede, făcând atunci minuni peste minuni. Căci se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca și cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat fiind și lipsit fiind de firească umezeală, s-a făcut copac verde și frumos, și nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci și acum, precum se spune, apa ocolește pe departe, iar copacul stând de atâția ani propovăduiește puterea lui Hristos arătată prin marele Grigorie.

Afară de aceasta, pe un evreu, ce se prefăcea că este mort zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.

Altădată iarăși făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău. Deci, venind vremea trecerii către Domnul, a mulțumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulți oameni și fiind plină de necredincioși și păgânătate, a lăsat-o cu toți așezați în credință.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Cuviosului și Mărturisitorului Lazăr zugravul (iconograful).

Acest sfânt de mic copil s-a făcut monah și a învățat meșteșugul zugrăvirii (al iconografiei, picturii icoanelor și frescelor). Iar pe lângă viața aspră și înfrânarea ce întrebuința, se silea fericitul încă și spre milostenie. Pentru care a și primit harul preoției. Iar după ce s-a făcut preot, a dat război împotriva tuturor eresurilor, și atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni și eutihieni și dioscoreni, ci și de la luptătorii împotriva icoanelor, încât este cu neputință prin cuvânt a se spune. Ci și la Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părinteștile și apostoleștile dogme, cărora le dau război luptătorii împotriva icoanelor. Și, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarăși a fost trimis la Roma pentru aceeași pricina; și în drumul său de a doua oară la Roma, pe la mijlocul căii, s-a îmbolnăvit din tulburările vremii, și așa și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împărăteasa cetăților, a fost așezat în mănăstirea ce se numea a lui Evandru.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul și a lui Ioan.

Povestire foarte folositoare

Un om oarecare, vestit în lucrările lumești, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieții, ducea o viață smerită și monahicească. Și îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeiești, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni și cereri, tindea și sporea către cele mai înaintate și mai mari isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui pășiri, avea obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. Într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în Constantinopol și, aflând ușile încuiate, a șezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, și întru șederea sa își citea slujba cu glas șovăitor.

Și iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, și privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Și când a ajuns omul acela la porțile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, și-a plecat genunchii înaintea porților, și îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale și, făcând semnul crucii pe porți, îndată porțile s-au deschis singure, și împreună cu lumina a intrat înăuntru și bărbatul acela. Și după ce a intrat, iarăși a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, și, sculându-se, a deschis și acolo porțile. Și venind la porțile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis și pe acelea, și așa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.
Deci, mergând în mijlocul bisericii, și-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce și-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi și trecea prin pridvorul bisericii, iar porțile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela ieși afară. Deci, sta sfântul om Ioan și căuta cu luare aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după ieșirea din biserică. Și fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Și abătându-se acela puțin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; și apropiindu-se de casa foarte mică, și bătând cu mâna în ușă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: "Maria", și așa a intrat înăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, și așa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.

Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candela și a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu și-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci și cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, și căzând la picioarele lui, le udă cu lacrimi și rugându-l pe el, zicea: "Nu te ascunde de mine, cine ești, și care este înalta ta viețuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei". Iar, smerit-cugetătorul acela zicea: "Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos și nu am la sinemi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învățat vreo înaltă viețuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac și mă aflu lucrător meșteșugului celui mai neînsemnat; te-ai înșelat, omule, te-ai înșelat, și ai văzut nălucă, iar nu adevărul".

Atunci bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, și nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: "De nu era lucrul dumnezeieștii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aș fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor al acestui fel de taină". Deci, strâmtorat fiind de jurăminte acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun și, făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice așa: "Bine să știi, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câștigat decât să mă înnoroiesc și să mă întinez cu păcatele și să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curățenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria și tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Și până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curățenie a sufletului și a trupului, pentru dorința și dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă și alta, pentru legătura jurământului. Bogăția mea toată nu este mai multă decât numai trei arginti și jumătate, și cu aceștia cumpărând piei, lucrez meșteșugul ciubotelor; și dobânda ce o scot de acolo o despart în două părți: o parte adică, cea mai dreaptă și de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărțind-o la săraci - frații lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuințele noastre; și așa pururea petrecând, aștept neîncetat pe înfricoșătorul Judecător ce va să vină. Și-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoșătoare ce au să-mi facă cumpliții demoni".

Aceasta poveste auzind-o Ioan și înspăimântându-se de curata și fericita viața a pururea pomenitului Zaharia (căci așa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a ieșit din casa lui cu bucurie și veselie. Și Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulțumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fuga de amăgirea deșertăciunii lumești, și-a lăsat casa sa și a fugit, cu desăvârșire necunoscut tuturor făcându-se.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, și a fost dochiar, și s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, și care cu pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro