mare - page 14 Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria
persoane care suferă necazuri și durere ca urmare a abandonului, pierdeii, suferinței, morții, disperării și a altor chinuri care ne ies .....
Un odor de mare preţ al Bisericii Naşterii Domnului din Betleem este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Betleemita, ce este .....
preotului slujitor. S-a auzit, prin urmare, deodată vocea ei din icoană, care i-a poruncit în repetate rânduri să termine cât mai repede .....
Poltava. În Săptămâna brânzei a Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a contelui Vladimir, îşi fractură piciorul. Doctorul satului .....
afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe .....
la această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul .....
icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. În timpul .....
din rai, căci dragostea Ei era neasemuit mai mare decât a lui Adam în rai.
Iar dacă Ea a rămas în viață, a fost numai fiindcă .....
că ea nu știa încă de învierea Sa. Prin urmare, Domnul nu S-a aratat Mariei in primul ceas al zilei, ci ea L-a vazut dupa ivirea zilei .....
stâlp de lumină, plutind în picioare pe mare, lângă Mănăstirea Iviron și așezarea icoanei în mănăstire de către Sfântul Gavriil .....
Dupa: "The Ortodox Veneration of the Mother of God" tradusa din limba rusa de Parintele Serafim Rose
1. Proorocul alcatuitor al Psalmilor, numarând cu grija chipurile fapturii zidite si contemplând întelepciunea lui Dumnezeu din ea, s-a .....
Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, numita “Portarita” – Παναγία Πορταϊτισσα – se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea dreapta. Potrivit .....
Icoana "Maicii Domnului "Bucuria neasteptata" ne infatiseaza o camera unde un barbat sta ingenuncheat si se roaga in fata unei icoane a Maicii Domnului. Povestirea vindecarii unui tanar de o .....
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, izgonește de la mine, smeritul .....
Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților. Această .....
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kiev-Bratsk. 2 Iunie Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită pe 6 septembrie. Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk a fost așezată la .....
De Izvorul Tămăduirii, creştinii ortodocşi români cinstesc în mod deosebit şi Icoana Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu, din județul Prahova. Icoana a ajuns in Romania in anul .....
Icoana Maicii Domnului „Andronic” este o icoană făcătoare de minuni ce a aparținut împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul. Aceasta icoană era păstrată ca o comoară sfântă în familia .....