In Sfanta Scriptura avem doua modalitati de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativa sau tipica, in Vechiul Testament, si alta direct sau deplin revelata, in Noul Testament.
Biserica Ortodoxa invata ca numai lui Dumnezeu in Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, I se cuvine adorare sau inchinare, dar ca Maicii Domnului, sfintilor ingeri, sfintilor, sfintelor moaste, .....
Maica Domnului ceresc este rug duhovnicesc, în rug Dumnezeu a stat Şi în foc S-a arătat (Es. 3,2). Focul cu pară ardea Şi rugul îl lumina Dar nu se .....
Tu stai învăluită în lunga Ta tăcere,
În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi
El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi,
Şi peste Fiul curge .....
Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o ...
Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) - Mănăstirea Neamț
În biserica „Sfântul Gheorghe“ (din incinta Mănăstirii Neamț) se află și o icoană, mai puțin cunoscută, ...