CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA

Dupa cel de-al treilea sinod a toată lumea, creştinii atât în Constantinopol, cât şi în celelalte părţi ale Imperiului, au început a cere cu şi mai multă putere mijlocirea Maicii Domnului, iar nădejdile puse în rugăciunile ei nu au fost zadarnice. Maica Domnului a fost ajutătoarea nenumărator suferinzi, necăjiţi şi a multora aflaţi în nenorociri. De multe ori   a   pus   pe   fugă   duşmanii   care   împresurau Constantinopolul,  arătându-se   astfel   ca  apărătoare preaputernică a cetăţii, oarecând chiar arătând în chip văzut Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, minunatul ei Acoperământ întinzându-se  asupra credincioşilor ce stăruiau noaptea în  rugăciune în biserica din Vlaherne.

Împărăteasa Cerurilor le-a dăruit biruinţe în bătălii impăraţilor bizantini care obişnuiau să poarte cu dânşii în luptă Icoana Maicii Domnului Hodighitria. Tot ea i-a întărit şi pe pustnicii şi nevoitorii care se luptau împotriva patimilor şi a slăbiciunilor firii omeneşti căzute. Ea este aceea care i-a luminat şi i-a “îndrumat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, printre care s-a aflat şi Sfântul Chirii al Alexandriei atunci când acesta s-a îndoit de sfinţenia si curăţenia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Preacurata Fecioară este aceea care a pus în gura cântăreţilor Bisericii cântări şi imne preaminunate, adesea făcând să le meargă vestea unora dintre acei care înainte nu aveau darul cântării, dar care au fost lucrători smeriţi, cum s-a întâmplat şi cu Sfântul Roman Melodul. Este dar de mirare cum creştinii se sârguiau să slăvească numele celei ce neîncetat se ruga pentru ei? Întru cinstirea ei au fost rânduite zile de praznic, ei i-au fost închinate mulţime de imne şi de cântări, iar slăvită icoana sa era cinstită pretutindenea.

Dar   răutatea  stăpânitorului   acestui   veac  i-a într-armat pe fiii pierzării spre a porni încă o dată lupta împotriva lui Emanuel şi a Preacuratei Sale Maici, în acelaşi Constantinopol care preaslăvea acum, aşa cum înainte o făcuse Efesul pe Maica Domnului ca pe o neînfruntată apărătoare a sa. Neîndrăznind la început să hulească făţiş împotriva Celui ce a biruit pe tatăl lor diavolul, au încercat a micşora slava ce i se aducea Maicii lui Dumnezeu oprind cinstirea icoanelor Mântuitorului şi a prietenilor Săi, numind acest lucru „închinare la idoli”. Dar Maica Domnului i-a întărit mai ales în acele zile grele pe cei ce aveau râvnă în lupta ce o duceau pentru apărarea cinstirii icoanelor, arătând multe semne şi minuni prin icoanele sale şi vindecând mâna Sfântului Ioan Damaschinul, cel care a aşternut pe hârtie multe scrieri spre apărarea icoanelor.

Dar prigonirea celor care cinsteau sfintele icoane şi pe Sfinţi s-a sfârşit încă o dată cu o biruinţă a credinţei ortodoxe, căci cinstirea adusă icoanelor se răsfrânge asupra celor zugrăviţi într-însele; iar Sfinţii lui Dumnezeu sunt cinstiţi ca şi prieteni ai Lui pentru Duhul Sfânt Care S-a sălăşluit întru ei, după cuvintele Psalmistului care zice: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi” (Psalm 138, 8). Preacurata Maică a lui Dumnezeu a fost slăvită în cer şi pe pământ iar ea, prin sfintele sale icoane, chiar în zilele când acestea erau supuse batjocurii vrăjmaşilor a arătat atât de multe minuni, încât şi astăzi, întru căinţă ne aducem aminte de ele. Cântarea „De Tine Acum s-a hotărât ca fiecare cântare din dumnezeiestile slujbe să se încheie cu un imn sau vers în cinstea Maicii Domnului . De multe ori în timpul anului, creştinii din toate părţile lumii se adună în biserici aşa cum se adunau şi înainte, spre a o ruga, spre a-i mulţumi pentru toate binefacerile pe care le-a arătat şi spre a-i cere milă Maicii lui Dumnezeu.

Dar putea vrăjmaşul creştinilor, diavolul care „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8) să rămână un privitor nepăsător al slavei celei Preacurate? Putea să se recunoască înfrânt şi să înceteze a se lupta împotriva adevărului, folosindu-se de cei care-i împlinesc voia? Şi aşa, când întreaga zidire răsuna de vestea cea bună a credinţei în Hristos, când în tot locul era chemat numele Preasfintei Născătoare, când lumea întreagă s-a umplut cu biserici, când casele creştinilor erau împodobite cu sfinte icoane, atunci a apărut şi a început să se răspândească o nouă şi  mincinoasă învăţătură despre Maica Domnului. Această învăţătură este primejdioasă prin aceea că mulţi nu pot vedea cu repeziciune în ce măsură strică adevărata cinstire a Maicii Domnului.

„Se bucură ceea ce eşti plină de dar toată făptura” şi Icoana Maicii Domnului Tricheirusa (cu trei mâini) ne reamintesc de vindecarea minunată a Sfântului Ioan Damaschinul dinaintea acestei icoane; iar povestea Icoanei Maicii Domnului Portărita de la mănăstirea atonită Iviron ne spune despre minunata întâmplare care a făcut ca văduva la care fusese această icoană înainte, să voiască mai bine a o arunca în mare, decât a o da pe mâna vrăjmaşului.

Nici o prigoană împotriva celor care cinsteau pe Maica Domnului şi toate cele ce ţineau de pomenirea ei nu a putut micşora în vreun fel dragostea pe care creştinii o purtau Celei care era „Rugătoare caldă”.

Categoria: Articole

Vizualizari: 789