Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit la 18 decembrie. Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683), la inceput ca o sarbatoare locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica de atunci. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).
In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot la 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.
Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.
Spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, Sf. Luca îşi începe relatarea
Evangheliei nu cu Naşterea sau Botezul Domnului, ci cu două evenimente
premergătoare acestora: vestirea .....
Bunavestire reprezinta momentul in care Fecioara Maria a fost vestita ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu, dar si momentul revenirii la viata a naturii amortite peste iarna.
Pricina sarbatoririi de astazi este faptul aducerii, cu evalvie, in Biserica Legii vechi din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea sa fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos; intai, .....
Intrarea in Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Nascatoarei a pricinuit ortodocsilor crestini praznic minunat si a toata lumea. Fiindca s-a facut aceasta intr-nu chip minunat si este .....
În seara de dinaintea sarbatorii, la Vecernie se citesc texte din Vechiul Testament care sunt considerate ca simboluri ale Maicii Domnului, pentru ca ea va deveni templul viu al lui .....
În anul 1940, când Basarabia a fost invadată de ocupanţii sovietici, călugării de la Mănăstirea Dobrusa, din jude- ţul Socola, conduşi de stareţul lor, s-au refu- giat la ...
Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o ...
Fotografie - Racla cu Brâul Maicii Domnului, Mănăstirea Kato Xenias (Volos, Grecia)
Conform Tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului. După Adormirea sa, ...