7. Sf Ioan Maximovici - Ravna fara cunostinta (2)
Title: 7. Sf Ioan Maximovici - Ravna fara cunostinta (2)
Description:

CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA

Stricarea de către latini, prin nou închipuita dogmă a „Imaculatei Concepţii”a adevăratei cinstiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Dar putem să le răspundem acestora cu cuvintele Sfântului Epifanie al Ciprului: „în amândouă aceste erezii sălăşluieşte aceeaşi vătămătură: atunci când oamenii nesocotesc cinstirea Maicii lui Dumnezeu şi atunci când, dimpotrivă o slăvesc mai mult decât îi este cuvenit în chip propriu” (Panarion „împotriva Colyridienilor”). Acest Sfânt Părinte îi ceartă pe aceia care aproape că îi  aduc Pururea Fecioarei închinare ca lui Dumnezeu: „Să fie cinstită Maica Domnului, dar singur lui Dumnezeu să I se aducă închinare” (Idem). «Deşi Maria a fost vas ales al Iui Dumnezeu, totuşi ea a fost femeie prin fire, cu nimic deosebită de ceilalţi. Şi chiar dacă în viaţa Maicii Domnului şi în Sfânta Tradiţie ni se istoriseşte că  i-a  fost  spus   tatălui  său   Ioachim,   în  pustie: „Femeia ta a zămislit”, totuşi această zămislire nu a putut fi ftră unire conjugală şi fără sămânţă bărbătească» (Ibidem). „Nu trebuie a adora ceea ce le este propriu Sfinţilor din ceruri, ci trebuie adorat Stăpânul lor. Maria nu este Dumnezeu şi nu a primit un trup ceresc, ci unul ieşit din unirea unui bărbat cu o femeie; iar potrivit făgăduinţei, asemeni lui Isaac a fost gătită spre a intra în iconomia dumnezeiască. Dar pe de altă parte să nu încerce să o defaime nebuneşte   cineva  pe  Pururea   Fecioara”   (Sfântul Epifanie, împotriva antidicomarioniţilor).

Biserica Ortodoxă, cinstind-o pe Maica Domnului în cântările şi rugăciunile rânduite, nu îndrăzneşte să îi atribuie ceea ce nu a fost împărtăşit despre ea prin Sfânta Scriptură sau prin Sfânta Tradiţie. „Adevărului îi este străin tot ceea ce este exagerat, aşa cum îi este străin tot ceea ce este spus numai pe jumătate. El dă fiecărui lucru măsura potrivită şi locul potrivit” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Expunere a învăţăturii bisericii Ortodoxe despre Maica Domnului). Slăvind neprihănirea Pururea Fecioarei şi tăria cu care a purtat toate suferinţele din timpul vieţii sale pământeşti, Părinţii Bisericii au lepădat, pe de altă parte ideea cum că Maica Domnului a fost mijlocitoare între Dumnezeu şi om, în sensul unei asocieri la Răscumpărarea firii omeneşti. Vorbind despre pregătirea Maicii Domnului spre a muri împreună cu Fiul ei şi pentru a suferi împreună cu El Patimile pentru mântuirea tuturor, un vestit Părinte al Bisericii din Apus, Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului adaugă: «Dar pătimirile lui Hristos nu au avut nevoie de nici un ajutor, după cum însuşi a spus cu mult înainte prin gura Proorocului: „Priveam în jun nici un ajutor! Mă cuprindea mirarea: nici un sprijin! Atunci braţul Meu M-a ajutat şi urgia Mea sprijin Mi-a fost” (Isaia 63:5)» (Sfântul Ambrozie, Despre viaţa Maicii Domnului şi despre pururea-fecioria Sfintei Maria, capitolul 7).

Acelaşi Sfânt Părinte învaţă despre păcatul strămoşesc de care numai singur Mântuitorul este lipsit, astfel: „între toţi cei născuţi din femeie nu este nici unul desăvârşit întru sfinţenie, înafară de Domnul nostru Iisus Hristos Care, într-un chip nou şi cu totul străin, prin naştere curată nu a fost prihănit de întinăciune pământească” (Sfântul Ambrozie, Comentarii la Luca). „Singur Fiul Iui Dumnezeu este fără de păcat. Toţi cei născuţi în chip firesc din bărbat şi femeie sunt din această pricină, a unirii cărnii, făcuţi vinovaţi păcatului. Prin urmare El, Care nu are păcat nu a fost zămislit în acest chip” (Sfântul Ambrozie, Despre căsătorie şi despre desfrânare). „Un singur Om, Mijlocitorul între Dumnezeu şi ceilalţi oameni este slobod de înlănţuirea naşterii păcătoase, căci S-a născut din Fecioară, iar în naşterea Sa nu a fost întinat de păcat” (Sfântul Ambrozie, Împotriva lui Iulianus)

Un alt vestit învăţător al Bisericii cinstit în Apus în mod cu totul deosebit, Fericitul Augustin scrie: «iar despre ceilalţi oameni, mai puţin Cel Care este piatra din capul unghiului, nu văd nici un alt chip de a deveni temple a lui Dumnezeu şi locaşuri ale Celui Preaînalt în afara naşterii în duh, care trebuie să fie precedată de naşterea în trup. Aşadar, oricât de mult ne-am gândi la pruncii care sunt încă în pântecele   mamei,   chiar  dacă  Evanghelistul  spune despre Sfântul Ioan Botezătorul că a săltat de bucurie în pântecele mamei sale (ceea ce s-a petrecut prin lucrarea Duhului Sfânt), sau dacă însuşi Domnul îi spune lui Ieremia: „înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit” (Ieremia 1, 5) -, nu contează cât de mult aceste vorbe ar putea sau nu să ne ducă cu gândul la faptul că în această stare copiii pot ajunge la o anume sfinţenie totuşi, în nici un caz nu încape îndoială că starea de sfinţenie prin care cu toţii la un loc şi fiecare dintre noi devenim temple ale lui Dumnezeu o ating doar aceia dintre noi care s-au născut din nou; iar pentru a fi născut din nou înseamnă că te-ai mai născut o dată. Numai aceia care au fost deja născuţi se pot uni cu Hristos şi cu Trupul Său cel sfânt care face Biserica Sa templu viu al slavei lui  Dumnezeu»  (Fericitul Augustin, Scrisoarea 187).

Cuvintele de mai sus, care sunt ale unora dintre învăţătorii cei din vechime ai Bisericii dovedesc faptul că şi în Apus învăţătura care acum este răspândită, înainte era lepădată. Chiar după căderea bisericii Apusene, Bernard care este recunoscut ca fiind o voce importantă, scria: «Mă înspăimânt acum, văzând că unii dintre voi au ales să schimbe lucruri de căpătâi, aducând sărbători noi, necunoscute înainte de către Biserică, sărbători care nu sunt primite de gândire şi de predania cea din vechime. Suntem noi cu adevărat mai înţelepţi şi mai smeriţi decât părinţii noştri? Veţi zice: Trebuie să o slavim pe Maica Domnului cât mai mult cu putinţă. Aceasta este adevărat, dar cinstirea împărătesei Cerurilor cere dreaptă socoteală. Această Fecioară-împărăteasă nu are trebuinţă de cinstire neadevărată, având prin sine cununile adevărate ale slavei şi însemnele demnităţii. Cinstiţi-i neprihănirea trupului şi sfinţenia vieţii sale! Minunaţi-vă de mulţimea darurilor Fecioarei, închinaţi-vă Fiului ei, înălţaţi-o pe cea care a zămislit fără a cunoaşte atingere şi a născut fără a şti durerea! Şi ce ar mai trebui adăugat la aceste cinstiri? Lumea spune că trebuie cinstită zămislirea sa care a fost mai înainte de slăvită sa naştere, căci dacă nu ar fi existat mai înainte zămislirea, nici naşterea nu ar fi fost slăvită. Dar dacă cineva, din aceleaşi motive ar spune că trebuie să aducem aceeaşi cinstire şi părinţilor Fecioarei? S-ar putea cere în acelaşi chip şi pentru bunicii şi străbunicii ei, până la infinit. Mai mult, cum poate să nu fie păcat acolo unde a fost atingere trupească? Mai mult decât toate acestea, să nu afirme cineva că Pururea Fecioara a fost zămislită de la Duhul Sfânt, iar nu de către om. Susţin cu hotărâre că Duhul Sfânt S-a coborât peste ea, iar nu că a venit cu ea».«Spun ca Fecioara nu putea atinge sfinţenia înainte de a fi zămislită cu atât mai mult, cu cât nu fiinţa. Dacă, cu atât mai mult nu putea fi sfinţită în clipa zămislirii din pricina păcatului care este nedespărţit de zămislirea firească, atunci rămâne doar că a fost sfinţită după ce a fost zămislită în pântecele maicii sale. Această sfinţire, dacă nimiceşte păcatul sfinţeşte naşterea, iar nu zămislirea sa. Nimănui nu-i este dat să fie zămislit întru sfinţenie; numai Domnul Iisus Hristos a fost zămislit de la Duhul Sfânt, fiind astfel Singurul cu totul curat încă de la zămislirea Sa. Inafară de El este adevărat pentru toţi cei din spiţa omenească ceea ce unul dintre urmaşii lui Adam spune despre el însuşi, atât din smerenie cât şi din adevărului: „Că iată întru ferădelegi m-am zămislit” (Psalmul5 0, 6). Cum poate cineva să spună că zămislirea sa a fost întru totul curată, odată ce nu este o lucrare a Duhului Sfânt, fără a mai spune că s-a născut din poftă trupească? Desigur că Pururea Fecioara nu primeşte cinstirea care este vădit că slăveşte păcatul. Ea nu poate în nici un chip să primească o noutate scornită împotriva învăţăturii Bisericii, o noutate care este rădăcina neluării aminte, sora necredinţei şi fiica uşurătăţii minţii» (Bernard, Scrisoarea 174). Cele spuse mai sus vădesc noutatea şi absurditatea dogmei bisericii Apusene.

Invăţătura lipsei desăvârşite a păcatului (1) la Maica Domnului nu se potriveşte nici cu Sfintele Scripturi unde, de mai multe ori se aminteşte de lipsa păcatului numai la Cel despre Care se spune că „unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus” (1 Timotei2, 5); „şi păcat în El nu este” (7 Ioan 3, 5); „Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui” (1 Petru 2, 22); „ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat” (Evrei 4, 15); „Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat” (2 Corinteni 5:21). Pe când, cu privire Ia restul oamenilor se spune „Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat?” (Iov 14, 4). „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi… Căci dacă, pe când eram încă vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui” (Romani 5, 8-10).

(2) Această învăţătură contrazice de asemenea Sfanta Tradiţie conţinută în numeroase scrieri ale Sfinţilor Părinţi, unde se vorbeşte despre slăvită sfinţenie a Maicii lui Dumnezeu doar de la naşterea sa, ca şi de curăţirea sa de către Duhul Sfânt la zămislirea Mântuitorului, iar nu la zămislirea sa de către Sfânta Ana. „Căci nimeni nu este fară de păcat înaintea Ta, chiar dacă ar trăi numai o zi pe faţa pământului, ci numai Tu Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai venit în lume feră de păcat şi prin Care noi cei credincioşi am dobândit milă şi iertare de păcate” (Sfântul Vasile cel Mare, A treia rugăciune de la Vecernia Cinzecimiî). „Dar când Hristos a venit în lufne neavând tată si dintr-o Maică-Fecioară, curată, ce n-a cunoscut nunta, temătoare de Dumnezeu, neprihănită şi care nu a ştiut de bărbat şi, întrucât I se potrivea să Se nască El a curăţat prin aceasta firea femeiască, stingând amărăciunea Evei şi biruind legile firii” (Sfanţul Grigorie Teologul, Lauda fecioriei). Oricum, chiar şi atunci, aşa cum Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur spun, Maica Domnului nu a fost aşezată intr-o stare în care nu mai putea să păcătuiască, ci a purtat mai departe grija mântuirii sale, biruind toate ispitele ieşite în cale (Sfântul Ioan Hrisostom, Comentarii la Sfânta Evanghelie după Ioan> Omilia LXXXV; Sfântul Vasile cel Mare, Scrisoarea 160).

(3) învăţătura potrivit căreia Maica Domnului a fost curăţită de orice păcat înainte de naşterea sa, astfel încât din ea să poată fi zămislit curat Hristos este lipsită de noimă. Căci, dacă Hristos s-ar fi putut naşte numai dacă Fecioara s-ar fi născut curată, ar fi fost de trebuinţă ca şi părinţii ei, la rândul lor să fi fost lipsiţi cu desăvârşire de păcatul strămoşesc, deci să fi fost născuţi din alţi părinţi lipsiţi de păcat şi, tot aşa mergând mai departe în acest fel, se poate trage concluzia că Hristos nu S-ar fi putut întrupa decât dacă toţi strămoşii Săi după trup, până la Adam inclusiv, ar fi fost mai dinainte curăţiţi de păcatul strămoşesc. Dar atunci nu ar mai fi fost de trebuinţă ca Hristos însuşi să vină în trup, de vreme ce întruparea s-a săvârşit pentru a nimici păcatul.

(4) De asemenea, această învăţătură, ca şi aceea că Maica Domnului a fost păzită de harul lui Dumnezeu spre a nu cădea în păcat îl arată pe Dumnezeu nemilostiv şi nedrept. Căci dacă, Dumnezeu ar fi putut să o păzească pe Maria de păcate şi să o cureţe de urmele păcatelor înainte de se fi născut, atunci de ce nu i-a curăţat şi pe ceilalţi oameni înainte de naştere, ci i-a lăsat mai departe în păcat? Aşadar, reiese de aici că Dumnezeu mântuieşte oamenii în ciuda voinţei lor, hotărând pentru unii, mai înainte de a se fi născut mântuirea lor.

(5) Invăţătura cea nouă, ce pare să aibă pretenţia că o slăveşte pe Maica Domnului, în realitate ii defăima toate virtuţile. La urma urmei, dacă Maria, chiar în pântecele maicii sale, când nu putea să dorească nimic nici bun, nici rău a fost păzită de harul lui Dumnezeu de orice prihănire, iar după naşterea sa, tot prin acest har a fost păzită de a mai păcătui, atunci ce merit ar mai avea ea? Dacă ar fi fost aşezată într-o stare în care să nu mai poată păcătui şi nu a mai păcătuit, atunci pentru ce a slăvit-o Dumnezeu într-atât? Dacă ea, fară a purta nici o luptă şi fară a avea nici cea mai mică plecare înspre păcat a rămas curată, atunci de ce a fost ea încununată mai mult decât oricine altcineva? Nici o biruinţă nu se poate arăta fără un vrăjmaş înfrânt.

Curăţia şi sfinţenia Pururea Fecioarei constă în aceea că ea, fiind „fiinţă omenească cu patimi, asemeni nouă” într-atât L-a iubit pe Dumnezeu şi atât I s-a dăruit, încât prin curăţia sa a fost înălţată deasupra întregii firi omeneşti. De aceea, fiind mai înainte cunoscută şi dinainte aleasă, ei i-a fost dat să fie curăţită prin Duhul Sfânt, Care a umbrit-o şi a zămislit în pântecele ei pe Mântuitorul lumii. Invăţătura Imaculatei Concepţii, adică a curăţirii sale prin harul lui Dumnezeu neagă biruinţa ei asupra ispitelor, preschimbând-o dintr-o biruitoare căreia i se cuvine să primească cununa slavei într-o unealtă oarbă a voii dumnezeieşti.

Aşadar, acest „dar” oferit Maicii Domnului de către Papa Pius al IX-lea şi toţi care au gândit că o pot slăvi pe Maica Domnului prin aceea că scornesc noi „adevăruri” nu este nicidecum o mai mare slăvire şi o mai mare cinstire a Fecioarei, ci mai degrabă o micşorare a slavei  Maicii lui  Dumnezeu.  Intrutot Sfânta  Fecioară  a  fost  într-atât  slăvită  de  însuşi Dumnezeu, într-atât de înălţată în timpul petrecerii ei aici pe pământ, încât nici o găselniţă omenească nu poate adăuga, măcar cât de puţin slavei şi cinstirii ei.  De aceea, cei care umblă cu  inovaţii nu fac altceva decât să-i ascundă chipul dinaintea ochilor lor. „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi  cu deşartă înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos”, scria Sfântul Apostol Pavel, insuflat de Duhul Sfânt (Coloseni 2, 8).

O asemenea „deşartă înşelăciune” este şi învăţătura despre Imaculata Concepţie a Fecioarei Maria de către Sfânta Ana, învăţătură care la prima vedere îi înalţă, dar care de fapt îi micşorează cinstirea. Ca orişice minciună este o sămânţă a „tatălui minciunii” (Ioan 8, 44), diavolul care a izbutit în acest chip să amăgească pe mulţi care nu înţeleg că prin aceasta o hulesc pe Maica Domnului. împreună cu această învăţătură trebuiesc lepădate toate celelalte care izvorăsc din ea sau îi sunt asemănătoare. Strădania de a o înălţa pe Maica Domnului pe aceeaşi treaptă cu Hristos, astfel încât Răscumpărătorul şi „Co-Răscumpărătoarea” să fi suferit la fel potrivit învăţăturii papistaşe, sau că „firea umană a Maicii Domnului în rai, alături de Dumnezeu-Omul Iisus împreună ne descoperă icoana completă a omului”[1] - este de asemenea o înşelăciune deşartă şi o amăgire a filosofiei. în Hristos Iisus „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3,28); şi Hristos a răscumpărat întregul neam omenesc; de aceea, la Slăvită învierea Sa se spune că „Adam dănţuieşte şi Eva se bucură” {Condacul învierii pe glasul întâi şi al treilea), iar prin înălţarea Sa Domnul a ridicat întreaga fire omenească.

De asemenea, acea învăţătură care spune că Maica Domnului este „o completare a Sfintei Treimi” sau un „al patrulea Ipostas”, că „Fiul şi Maica sunt revelări ale Tatălui prin cel de-al Doilea şi cel de-al Treilea Ipostas”, că Fecioara Maria este „o făptură creată, dar în acelaşi timp fără a mai fi creată” - toate acestea sunt rodul înţelepciunii deşarte, mincinoase, care nu se mulţumeşte cu ceea ce Biserica a păstrat încă din vremurile Apostolilor, ci se luptă să o slăvească pe Preasfânta Fecioară mai mult chiar decât a slăvit-o Dumnezeu.

In acest chip se împlinesc cuvintele Sfântului Epifanie al Ciprului: „Unii fără de căpătâi în părerile lor despre Preasfânta şi Pururea-Fecioara s-au străduit şi se sârguiesc să o pună pe aceasta în locul lui Dumnezeu” (Sfântul Epifanie, împotriva antidicomarioniţibr). Dar, ceea ce îi este adus Fecioarei în desăvârşită şi învârtoşată nesimţire, în loc să îi fie spre laudă i se face spre hulire; iar Preacurata leapădă minciunile, fiind Maica Adevărului (Ioan 14, 6).

Category: Articole
Tags: , , , Ioan, Maximovici, , , Ravna, fara, cunostinta,
Added: Feb 25, 2009
Random Links
Users login
username:
Password:

Loading...