Description: |
Încă de la începuturile existenţei sale, Biserica a mărturisit şi a
întărit adevărul revelat că Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu Învăţătura despre Maica Domnului este la fel de veche ca şi creştinismul
Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului, cunoscute nouă, se
află în catacomba Sfânta Priscila din Roma şi este socotită ca
aparţinând veacului al II-lea Prima reprezentare în icoană a Maicii Domnului aparţine Sfântului Evanghelist Luca 
Încă de la începuturile existenţei Sale, Biserica a mărturisit şi a
întărit adevărul revelat că Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu,
ocupând astfel locul central în planul mântuirii şi devenind
povăţuitoare către Hristos. Recunoscându-i mijlocirea şi ajutorul ei
pentru noi, Biserica Ortodoxă i-a închinat, din cele mai îndepărtate
timpuri, laude, rugăciuni şi diferite denumiri ca: „Împărăteasă“,
„Stăpână“, „Doamnă“, „Mireasă, pururi fecioară“, „Biserică Sfinţită“,
„Stâlp al fecioriei“, „Rai cuvântător“, „Rug nears“, „Scară a Raiului“
şi altele. Mai mult, pe parcursul anului, îi sunt închinate patru
sărbători mari - praznice împărăteşti - şi anume: Naşterea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu (15 august), Intrarea în biserică a Maicii
Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii
Domnului (8 septembrie).
Dar locul pe care-l ocupă Maica Domnului atât în dogmă şi în viaţa
liturgică, cât şi în inimile credincioşilor este recunoscut de Biserică,
în special prin marea varietate de icoane închinate ei. Icoana Maicii
Domnului ocupă locul imediat următor după icoana Mântuitorului Hristos.
Învăţătura despre Maica Domnului este la fel de veche ca şi
creştinismul. La început, mulţi creştini care veneau în catacombe, se
adunau în case şi în biserici pentru rugăciune împreună, nu ştiau să
citească şi de aceea istorisirile biblice li se înfăţişau prin picturi,
ajutându-i, astfel, să înţeleagă tainele mântuirii lumii. La jumătatea
secolului al IV-lea, Biserica începe să iasă din catacombe,
construindu-şi propriile bazilici.
Împrejurările şi necesităţile diferitelor perioade istorice au
evidenţiat progresiv caracterul sacru al imaginii, au dus la dispariţia
simbolurilor primitive şi au detaşat arta creştină de elementele
străine, care îi mascau conţinutul. Tradiţia Bisericii menţionează
existenţa unei icoane a Mântuitorului încă din vremea vieţii Sale pe
pământ - imaginea de pe năframa Veronicăi -, iar a icoanelor Sfintei
Fecioare pictate nu mult după aceea, mai exact după Pogorârea Sf. Duh.
Reprezentări din secolul al II-lea
Cele mai vechi şi cele mai numeroase fresce reprezentând-o pe Maica
Domnului s-au descoperit în catacombele Romei, care erau folosite de
creştini la începuturi pentru a-şi îngropa morţii, în cimitirele
obişnuite interzicându-li-se acest lucru.
De asemenea, reprezentări ale Maicii Domnului aflăm şi pe pereţii
catacombei Domitillei (proorocul Isaia şi Fecioara cu Pruncul - secolul
al III-lea), pe pereţii catacombei Sfinţilor Petru şi Marcelin (Fecioara
cu Pruncul, încadrată de doi magi - secolul al III-lea) şi pe pereţii
Cimitirului Ostrian (Fecioara Orantă cu Pruncul - secolul al IV-lea).
Adesea, Maica Domnului era reprezentată singură, ca Orantă (rugătoare).
Pe numeroase vase liturgice, găsite în catacombe, erau reprezentaţi
alături de ea şi Apostolii Petru şi Pavel sau mama ei, Sfânta Ana.
În secolul al Vl-lea, icoanele Sf. Fecioare deveniseră foarte
răspândite. Şi în Apus se aflau, în acest timp, câteva reprezentări ale
Sfintei Marii, cum este Fecioara Orantă (rugătoare) din cimitirul „Sf.
Agnes“ din Roma şi din biserica „Sf. Maria Maggiore“ sau de pe porţile
Sf. Sabina. O astfel de icoană se află la Muntele Athos, la Mănăstirea
Vatopedu sau Iviron.
Sfântul Evanghelist Luca, primul iconograf
Prima reprezentare în icoană a Maicii Domnului aparţine Sfântului Evanghelist Luca.
Tot părintele Adrian Dinu, a cărui lucrare de doctorat s-a referit la
cultul Maicii Domnului, ne-a explicat că potrivit Tradiţiei, sunt trei
icoane ale Maicii Domnului pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist
Luca, după Pogorârea Sfântului Duh: Maica Domnului Odighitria -
„Îndrumătoarea“, în care este reprezentată cu pruncul în braţe, amândoi
stând cu faţa spre cel care priveşte la icoană; Maica Domnului Eleusa -
„Mângâietoarea“ (dulce-iubitoare). Pruncul este strâns lipit cu faţa
lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o îmbrăţişează. Chipul mamei este
îndurerat, prevestind suferinţele viitoare ale Fiului. A treia icoană
este Maica Domnului Oranta - „Rugătoarea“, fără pruncul Iisus. Apare în
Deisis rugându-se Mântuitorului pentru omenire.
Se pare că Sf. Ev. Luca a pictat aceste icoane în urma unor revelaţii.
Potrivit Tradiţiei, el n-a pictat numai icoanele Maicii Domnului, ci şi
icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi poate şi altele. Alţi
iconografi l-au urmat apoi, pictând pe Maica Domnului, însă aceştia sunt
aproape necunoscuţi.
Originalele picturilor realizate de Sf. Ev. Luca nu s-au păstrat până
astăzi, însă ele au devenit prototipuri pentru iconografia bizantină de
mai târziu.
Afirmaţiile, potrivit cărora Sf. Evanghelist Luca este primul iconograf
se fundamentează pe mărturia lui Theodor Studitul (sec.VI), care spune
că împărăteasa Eudoxia ar fi trimis Pulheriei un portret al Maicii
Domnului, Theotocos, pictat de evanghelistul Luca. Şi textele liturgice
confirmă tradiţia că Sf. Ev. Luca este primul care a pictat icoanele
Maicii Domnului, pomenindu-l adesea: „Zugrăvind prea cinstitul tău chip,
dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei
lui Hristos, a înfăţişat pe Ziditorul a toate pe braţele tale“.
De asemenea, în Biserica Patimilor (Martyrion sau Martyrium), construită
de Constantin cel Mare pe Golgota, pelerinii din secolele IV-VI puteau
admira, printre alte relicve sfinte, şi o frumoasă icoană a Sfintei
Fecioare, devenită celebră prin rolul determinant pe care l-a avut în
convertirea Sfintei Maria Egipteanca.
O icoană pictată la începuturi, probabil din secolul al V-lea, se
păstrează şi astăzi în biserica Santa Maria Maggiore din Roma.
Cea mai veche icoană a Maicii Domnului
Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului, cunoscute nouă, se
află în catacomba Sfânta Priscila din Roma şi este socotită ca datând
din veacul al II-lea. Pentru că în această catacombă au fost foarte
multe reprezentări ale Maicii Domnului, ea a fost numită Catacomba sau
Cimitirul Mariei.
Pr. lect. dr. Adrian Dinu, preot spiritual la Facultatea de Teologie
Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne-a arătat că, pentru a indica
faptul că femeia zugrăvită este Maica Domnului, alături de ea este
zugrăvit un prooroc din Vechiul Testament, care ţine în mâna stângă
sulul cu proorocia privitoare la Maica Domnului, iar cu mâna dreaptă
arată la steaua zugrăvită deasupra capului Maicii Domnului. Acestă
reprezentare a Maicii Domnului este, în acelaşi timp, un chip simbolic
şi istoric.
Alături de această frescă, mai sunt două reprezentări ale Sfintei
Fecioare: Buna Vestire şi Închinarea magilor. În prima scenă, Maria stă
pe scaun, iar lânga ea, în picioare, se află Sfântul Arhanghel Gavriil,
sub chipul unui tânăr fără aripi. În a doua, Maria este aşezată pe un
tron, ţinând Pruncul pe genunchi, iar magii îi oferă daruri.
Reprezentările acestei scene din urmă erau foarte frecvente, datând din
perioada secolelor II-IV.
Icoana nefăcută de mână omenească
În Biserica Ortodoxă cinstim icoana nefăcută de mână omenească a Maicii
Domnului. Despre „icoana cea nefăcută de mână“, a cărei copie se află,
printre altele, în Rusia în oraşul Kazan, aflăm din slujba zilei de 22
octombrie, când se cinsteşte praznicul icoanei numită Kazanskaia.
Sfinţii Petru şi Pavel, aflaţi în oraşul Lida, lângă Ierusalim, au
rugat-o pe Sf. Fecioară să vină la sfinţirea bisericii de aici. Ea le-a
promis că va fi acolo şi i-a trimis înapoi la Lida. Întorşi la biserica
ce urma a fi sfinţită, sfinţii apostoli au găsit, pe un perete, zugrăvit
chipul Maicii Domnului. În timpul prigoanei iconoclaste, patriarhul
Constantinopolului a trimis la Roma o copie a acestei icoane, ceea ce a
făcut ca astăzi să poată fi încă cunoscută în întreaga lume creştină. De
aceea, icoana Maicii Domnului din Lida s-a mai numit şi „romană“, fiind
sărbătorită la 26 iunie.
De-a lungul timpului, tradiţia a reţinut mai multor tipuri de icoane ale
Sfintei Fecioare Maria: cele trei amintite, la care se adaugă „Cea care
tronează“ - Pantanassa; „Dulcea sărutare“ - Glikofilousa, „Fecioara
alăptând“ - Galaktorophousa etc. Tipul de icoană Galaktorophousa -
„hrănitoarea cu lapte“ - se află pe pereţii catacombei Sfânta Priscila
din Roma.
Cele mai frecvente icoane
Încă din epoca lui Constantin cel Mare, iconografia închinată Fecioarei
s-a orientat spre tipul impunător al Împărătesei (ca urmare şi în
paralel cu chipul de Împărat al Domnului Hristos). După Sinodul de la
Efes (431) Fecioara Maria a fost recunoscută „oficial“ ca Maica
Domnului, dezvoltându-se iconografia ei cea mai cunoscută: „Fecioara cu
Pruncul“. Fecioara Maria mai apare în icoane şi singură: Îndurerata de
la Diveevo, a Sf. Serafim de Sarov, Ocrotitoarea Athosului - Gherontiţa
(Athos), Călugărinţa (Rohia), Oranta, Acoperământul Maicii Domnului
(Pokrov-ul). Unele icoane poartă numele localităţilor din care provin:
Kazan, Vladimir, Smolensk, Prodromiţa etc.
Tot de la începuturi, unele dintre icoanele Maicii Domnului au dovedit
puteri miraculoase, devenind astfel cunoscute icoane făcătoare de
minuni. Cea dintâi icoană „făcătoare de minuni“ se pare că aparţine tot
Sfântului Luca. Despre aceasta s-a spus, de exemplu, că în secolul al
X-lea a fost apărătoarea Constantinopolului, ori a polonezilor în luptă
împotriva suedezilor din 1662.
La noi, cea mai vestită dintre icoanele făcătoare de minuni de astăzi
este icoana de la Mănăstirea Neamţ. În „Viaţa Preasfintei Fecioare
Maria“, monahul Gamaliil Păvăloiu redă istoria acestei icoane. În jurul
anului 35, pe când Sfântul Apostol Petru se afla la Lida, credincioşii
au ridicat o sfântă biserică. Au făcut icoane simbolice: semnul crucii
(ca simbol al credinţei), ancora (speranţa creştină) etc. Minunea nu a
întârziat şi, pe stâlpul bisericii, a apărut chipul Fecioarei Maria, cu
toate că în acele timpuri Fecioara trăia în Ierusalim. Auzind despre
această minune, ea a venit la Lida şi a binecuvântat icoana creştină,
aceasta primind astfel darul de a face minuni. Prima copie a acestei
icoane a ajuns în Moldova fiind dăruită pe la 1400 de împăratul Ioan
Paleologul Mitropolitului Iosif al Moldovei. Mai apoi Alexandru Muşat
Vodă a dăruit-o Mănăstirii Neamţ, unde se află şi astăzi. Alte icoane
ale Prea Sfintei Fecioare cunoscute ca fiind făcătoare de minuni sunt la
Mănăstirea Hotin (1672), Mănăstirea Dintr-un lemn, Nicula, Bistriţa
(Neamţ) ş.a. |