Cultul Maicii Domnului de la Sinodul III Ecumenic la Iconoclasm
Title: Cultul Maicii Domnului de la Sinodul III Ecumenic la Iconoclasm
Description:

    Sinodul III Ecumenic a deschis un teren foarte favorabil dezvoltarii cultului Maicii Domnului. Icoanele se inmultesc, se ridica biserici in toate orasele si metropolele, sarbatorile capata fixitate si uniformitate. Mari imnologi pot compune imne bucurandu-se de libertate deplina, iar predici si panegirice in cinstea Fecioarei sunt rostite in fiecare biserica.
    Referitor la icoane, se raspandisera cu repeziciune in toate bisericile reproducerile unei icoane atribuita Sfantului Luca. Aceasta reprezenta pe Sfanta Fecioara bust, cu Iisus pe bratul stang. Reprezentarea avea semnificatia triumfului maternitatii divine, fapt dovedit si prin titlul de "Maica Domnului" inscris pe icoana.1Apar in aceasta perioada si alte tipuri de reprezentari ale Maicii Domnului: in chip de "Oranta", de "Fecioara a majestatii" (sezand pe tron, cu Iisus pe genunchi; nimbul inconjoara capul ca si in modelul Sfantului Luca, precum se obisnuia pentru imparatese, nimb ce simboliza gloria si puterea Sfintei Fecioare in cer si pe pamant). O serie de alte tipuri de icoane ale Maicii domnului pe lemn, din mozaic etc. impodobesc toate bisericile existente.
    Locasuri de cult in cinstea ei se construiesc din ce in ce mai multe, mai incapatoare, mai monumentale, mai artistic lucrate chiar si decat bazilicile imperiale, toate acestea fiind opera imparatilor si patriarhilor. imparateasa Pulheria a Constantinopolului inalta trei biserici in capitala Imperiului , printre care renumita Biserica Vlaherne pentru a muta in ele relicvele Sfintei Marii pe care le obtinuse de la episcopul Ierusalimului (o icoana, braul si vesmintele). La Roma, Papa Liberiu consacra Sfintei Fecioare o biserica "Sancta Maria Majora".
    Sarbatorile, de asemenea, iau amploare. Ele se oficializeaza de sinoade si se generalizeaza prin decizii si decrete sinodale, patriarhale si imperiale. Toate vechile Biserici Patriarhale poseda un numar mare de sarbatori spre venerarea Sfintei Fecioare. Bisericile romano- catolice, greco-orientale si vechea Biserica egipteana au un zel mare in cinstea Fecioarei. in calendarele coptice se gaseste, in fiecare luna la data de 21 (15, dupa calendarele Iulian), sarbatoarea numita "Commemoratio Domini et Virginis Mariae"2 si, in general, de mult ii este inchinata ziua de sambata.
    Despre sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, atestata de istoricul Nichifor Calist, avem prima stire sigura in panegiricul monahului Teodor, din 530, asupra Sfantului Teodor (+529), in care se povesteste ca la manastirile palestiniene in fiecare an se sarbatoreste cu mare cinste o zi de pomenire a Sfintei Fecioare (Qεοτόκοuμnημh), zi in care toti fratii din manastire se aduna la un loc. Se pare ca aceasta praznuia Adormirea Maicii Domnului.3 Mai tarziu, in 582, imparatul Mauriciu al Bizantului (582-602) a oficializat-o si a fixat praznuirea ei la 15 august, ca multumire ca in acea zi biruise pe persi.
    in imnologia sarbatorii intampinarii Domnului se gasesc printre cele mai frumoase cantari adresate Maicii Domnului, ceea ce dovedeste ca ea era atribuita si Sfintei Fecioare. Sarbatoarea este confirmata inainte de Justinian, dupa cum rezulta dintr-o relatare a Papei Ghelasie, intr-o omilie la aceasta sarbatoare, in 494, in cinstea Maicii Domnului. Justinian e cel care a dat un edict de generalizare a ei.4
    in legatura cu soborul Maicii Domnului, sarbatoare de mai mica importanta praznuita pe 26 decembrie, nu avem stiri sigure despre vechimea ei. Date relative de la sfarsitul sec.VII o amintesc ca existenta.
    Pietatea crestina venera nu numai persoana sfintei Fecioare, ci si vesmintele ei. Astfel a aparut praznicul Punerii cinstitului vesmant al Maicii Domnului in racla. in timpul lui Leon cel Mare (457474) doi curteni de-ai sai merg in pelerinaj la Ierusalim. Ei gasesc la o femeie vesmantul Maicii Domnului intact si il duc la Constantinopol, fiind asezat in Biserica din Vlaherne, intr-o racla. Acest eveniment se serbeaza la 2 iulie, cinstitul vesmant fiind facator de minuni de-a lungul timpului.  
    O alta sarbatoare de acest gen este Punerea Braului Maicii Domnului in racla, adus de la Ierusalim pe vremea lui Arcadie(395-400), praznuire ce se face la 31 august. Braul Maicii Domnului este de asemenea facator de minuni.
    Imnologia bisericeasca din aceasta perioada opera a Sfintilor Parinti, a scriitorilor bisericesti si laici este plina de invataturi dogmatice. Aceste imne si-au gasit consacrarea liturgica la sfarsitul sec IV si incep sec V de cand devin gen exclusiv al poeziei imnografice crestine. Dintre marii imnologi amintim pe Roman Melodul (sec. V-VI), originar din Beirut, stabilit in Constantinopol, care a alcatuit imnele de la intampinarea Domnului precum si diferite condace, cum e cel de la Nasterea Domnului: "Fecioara astazi...".
    Cultul Maicii Domnului ia amploare astfel incat in sec. VI ajunge, am putea spune, aproape de apogeu. Pretutindeni o priveliste din cele mai impunatoare: credinciosii purtau in maini lumanari aprinse; orasul (Constantinopol) era un ocean de bucurie, de lumina si de cantari; in biserici se improvizau scene, prin care se infatisau viata si faptele Maicii Domnului. Tot atunci i se pun in circulatie si minunile pe care cel de-al 7-lea Sinod Ecumenic avea sa le recomande ca pe fapte de credinta si de evlavie pentru tot sufletul. Golul lasat de poezia si de literatura clasica, de mult apuse, incepe a fi umplut, tot acum, de o noua poezie si literatura, cea religioasa bizantina, eliberata de acea incorsetare a talentului, cauzata de metorica, izvorata din nestavilita si nepotolita evlavie generala, legata de cultul Maicii Domnului.5
    Tot in aceasta perioada activeaza alti imnografi de seama care, prin scrierile si imnele lor, stabilizeaza invatatura de credinta a Bisericii, inclusiv pe cea legata de Maica Domnului.
    Dintre ei, Sfantul Andrei Criteanul (+720) compune canonul la Nasterea Maicii Domnului si la intampinarea Domnului. Gherman, Patriarhul Ierusalimului (+740) scrie stihiri la Nasterea Maicii Domnului, iar dintre imnele Sf. Ioan Damaschin (+754), cel mai de seama reprezentant al acestei perioade, amintim canoanele de la Bunavestire si Adormirea Maicii Domnului, irmoasele de la Nasterea Maicii Domnului, troparul "Usa milostivirii..." si Axionul "De tine se bucura..." El este si oranduitorul muzicii de azi din Biserica, anume cantarea pe cele 8 glasuri, ca si alcatuitorul Octoihului.
    Alti imnologi, precum Sf. Cosma Melodul (sec. VIII), cel ce a alcatuit canonul la Adormirea Maicii Domnului si cantarea "Ceea ce esti mai cinstita...", ca si Sf. Chiril al Alexandriei, autorul troparul de la Litie ("Nascatoare de Dumnezeu...") au contribuit la imbogatirea imnologiei mariologice.
    Chiar si imparatul Justinian a alcatuit un imn, "Unule nascut...", in care slaveste pe Maria ca Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara si porunceste sa fie cantat in biserici.6
    Pe langa cele 7 laude bisericesti apar in aceasta perioada noi forme de manifestare a credintei si a evlaviei crestine, precum si de cinstire a Maicii Domnului, anume acatistele si paraclisele. Unul dintre ele este compozitie a Patriarhului Serghie al Constantinopolului, drept multumire ca a scapat poporul de navalirea avarilor (626) asupra Constantinopolului. De asemenea, Paraclisul Maicii Domnului este compus in situatii asemanatoare la navalirea persilor.7
    Marii predicatori ai acestei perioade cinstesc in predici, panegirice si cuvantari pe Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu. Printre cei mai iscusiti se numara Proclu, Sfantul Chiril al Alexandriei, Patriarhul Modest, Sf. Andrei Criteanul, Patriarhul Gherman al Constantinopolului si Sf. Ioan Damaschin, mare doctrinar al invataturii despre Maica Domnului.
    insa dezvoltarea cultului Maicii Domnului a dus la unele exagerari. Astfel, s-au gasit imparati care sa ia atitudine ostila si sa inabuse aceasta pietate. in sec. VII apare lupta contra icoanelor, multi imparati declarandu-se iconomahi: Leon Isaurul (716-741), Constantin Copronimul (741-775); cel dintai, printr-un edict din 726, reinnoit in 730 interzice icoanele cu desavarsire scotandu-le din biserici si case. Icoanele care s-au pastrat au fost ascunse de crestini evlaviosi.
    Cei care apara cauza icoanelor sunt Patriarhul Gherman si Sf. Ioan Damaschin.
    Lupta iconomaha  luand amploare, imparateasa Irina convoaca al 7-lea Sinod Ecumenic la Constantinopol, in anul 787, la care iau parte 300 de episcopi. Drept urmare, se restabileste cultul icoanelor si se afirma hiperdulia pentru Sf. Fecioara.
    Prin aceasta victorie, crestinismul a dovedit din nou puterea lui divina, trecand inca o piedica a istoriei. in amintirea acestei victorii a Ortodoxiei, in 843 imparateasa Teodora a instituit sarbatoarea Ortodoxiei, in prima duminica din Marele Post.

1 Ibidem, p. 209

2 Ibidem, p. 210

3 Ibidem

4 Ibidem, p. 211

5 Pr. Dr. Ghe. Tilea, art. cit., p. 82-83

6 Magistrand C. Parvu, art. cit., p. 212

7 Ibidem, p. 213

Category: Articole
Tags: Cultul, Maicii, Domnului, , , Sinodul, , Ecumenic, , Iconoclasm
Added: Jan 14, 2009
Random Links
Users login
username:
Password:

Loading...