4. Sf Ioan Maximovici - Erezia nestoriana si cel de-al treilea Sinod ecumenic
Title: 4. Sf Ioan Maximovici - Erezia nestoriana si cel de-al treilea Sinod ecumenic
Description:

CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA

CAND TOŢI cei care au îndrăznit să hulească împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Fecioare Maria au fost aduşi la tăcere, vrăjmaşii au încercat să-i ştirbească cinstirea ce i se aducea ca Maică a lui Dumnezeu.  In secolul al V-lea Arhiepiscopul Constantinopolului, Nestorie începea să predice poporului o învăţătură nouă, potrivit căreia Maria nu ar fi născut decât numai pe omul Iisus, în Care mai apoi Dumnezeu Şi-ar fi făcut sălaş şi ar fi locuit în El ca într-un templu. La început i-a îngăduit numai unui preot al său, Atanasie să propovăduiască unele ca acestea, dar mai apoi a început el însuşi să propovăduiască în biserică această străină învăţătură, cum că nimeni nu ar trebui să o numească pe Maria „Născătoare de Dumnezeu”, de vreme ce ea nu născuse pe Dumnezeu-Omul. Nestorie socotea că pentru sine este înjositor să se închine unui prunc înfăşat în scutece si dormind într-o iesle.

Asemenea predici au stârnit scandal pretutindenea în lume şi au întinat curăţia dreptei credinţe, mai întâi la Constantinopol, iar mai apoi peste tot unde ajungea vestea despre această nouă învăţătură. Sfântul Proclu (ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom), care în acea vreme era episcop al Cizicului, iar mai apoi Arhiepiscop al Constantinopolului a ţinut o predică, de faţă fiind şi Nestorie, predică în care mărturisea cu tărie că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Fecioara, care este, aşadar cu adevărat „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu), căci încă din preacuratul ei pântece Dumnezeirea a fost unită cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt; iar acest Prunc, chiar dacă a fost născut de Preacurata doar după firea Sa omenească, totuşi încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Dar Nestorie a tăgăduit cu încăpăţânare lepădarea de străina sa învăţătură, susţinând că trebuie să se facă deosebire între Iisus şi Fiul lui Dumnezeu, Maria neputând fi deci numită „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu), ci „Hristotokos” (Născătoare de Hristos), de vreme ce Iisus nu a fost decât Uns al lui Dumnezeu (Hristos sau Mesia), aşa cum fuseseră şi cei din vechime, Proorocii, dar întrecându-i pe aceia în deplinătatea unirii cu Dumnezeu. învăţătura lui Nestorie devenea astfel o tăgăduire a întregii iconomii a Mântuirii, căci dacă Preacurata nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Cel ce a primit pentru noi Patimile şi Crucea nu a fost Dumnezeu, ci un simplu om.

Sfântul Chiril care pe atunci era în scaunul Arhiepiscopiei Alexandriei, aflând despre învăţătura Iui Nestorie şi despre tulburarea pe care acesta a făcut-o în Biserica din Constantinopol i-a trimis acestuia o scrisoare prin care încerca să-1 convingă să păstreze învăţătura pe care Biserica o mărturisea de la întemeierea ei şi să nu schimbe sau să adauge nici o înnoire la această învăţătură. Pe lângă aceasta, Sfântul Chiril a mai scris şi preoţilor şi poporului din Constantinopol, îndemnându-i să stea neclintiţi în credinţa ortodoxă, fără a le fi teamă de prigonirile ce Ie va porni Nestorie împotriva celor ce nu se învoiesc cu învăţătura lui. De asemenea, Sfântul Chiril i-a mai scris şi Papei Celestin, la Roma care împreună cu credincioşii păstoriţi de el stăteau tari în credinţa ortodoxă.

La rândul său, Papa Celestin i-a scris Iui Nestorie, chemându-l să-i înveţe pe oameni credinţa ortodoxă, iar nu a sa. Dar Nestorie a rămas surd la toate acestea, pretinzând că ceea ce învăţa el era credinţa ortodoxă, cei ce nu recunoşteau aceasta fiind numiţi de el eretici. Sfântul Chirili-a scris din nou lui Nestorie, alcătuind douăsprezece anatematisme, în care erau arătate în douăsprezece articole cele mai de seamă deosebiri dintre credinţa ortodoxă şi ceea ce învăţa Nestorie şi aruncând anatema asupra celui ce ar fi nesocotit şi nu ar fi primit chiar şi numai un singur articol din cele douăsprezece anatematisme.

Nestorie a respins pe de-a-ntregul cele douăsprezece articole întocmite de Sfântul Chiril, alcătuind la rându-i o scriere în douăsprezece articole în care făcea arătată învăţătura pe care o propovăduia, aruncând anatema asupra celor ce nu o primeau. Primejdia ce se ridica asupra credinţei dreptslăvitoare era din ce în ce mai mare. Sfântul Chiril a trimis atunci câte o scrisoare împăratului Teodosie cel Tânăr, soţiei sale Evdochia şi surorii acestuia, Pulheria cu cererea de a se preocupa mai îndeaproape de această situaţie si de a stăvili erezia.

S-a hotărât atunci convocarea unui sinod ecumenic Ia care ierarhii adunaţi de la toate marginile lumii să hotărască dacă învăţătura propovăduită de Nestorie este sau nu este ortodoxă. Pentru locul unde urma să se adune ce de-al III-lea Sinod ecumenic a fost aleasă cetatea Efesului, în care au locuit odată Preasfânta Fecioară dimpreună cu Sfântul Ioan Teologul. Sfântul Chiril i-a adunat pe episcopii Egiptului împreună cu care a călătorit pe mare până la Efes. Din Antiohia a venit Ioan, Arhiepiscopul Antiohiei, dimpreună cu episcopii bisericilor din Răsărit. Episcopul Romei, Sfântul Celestin nu a putut fi de faţă la acest Sinod şi l-a rugat pe Sfântul Chirii să apere credinţa ortodoxă, trimiţând în locul său doi episcopi dimpreună cu un preot din Biserica Romei, Filip, cărora le-a dat îndrumări precise despre ce urmează să spună. De asemenea, la Efes au mai venit Nestorie, episcopii din cetăţile de pe lângă Constantinopol, precum şi episcopii din Palestina, Asia Mică şi Cipru.

În ziua a zecea a calendelor lui iulie, după calendarul roman, adică 22 iunie 431, în Biserica Sfintei Fecioare Maria din Efes a avut loc adunarea episcopilor sub conducerea Arhiepiscopului Alexandriei, Sfântul Chiril şi a Episcopului Efesului, Memnon. în mijlocul lor era aşezată o Evanghelie, semn că Sinodul era condus nevăzut de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai întâi s-a citit Simbolul Credinţei care a fost alcătuit la primele două sinoade a toată lumea. Apoi a fost dată citirii Proclamaţia Imperială de  către  trimişii  împăraţilor Teodosie şi Valentinian care cârmuiau în vremea aceea cele două părţi ale Imperiului.

Odată acestea terminate, a început citirea scrisorilor lui Chiril şi Celestin către Nestorie, precum şi răspunsul lui Nestorie. Sinodul, prin gurile participanţilor a arătat învăţătura lui Nestorie ca neadevărată şi a osândit-o, lipsindu-1 pe Nestorie de demnitatea episcopală. Această hotărâre a fost întărită printr-un Act sinodal, semnat de aproape 160 de episcopi care au fost de faţă. Dar, de vreme ce unii dintre ei ţineau locul şi altor episcopi care nu au putut fi acolo, în fapt actul sinodal a fost semnat de mai mult de 200 de episcopi care-şi aveau scaunele episcopale în toate părţile Bisericii din acea vreme şi care au mărturisit astfel credinţa ce se păstra din vechime în cetăţile lor.

Aşadar, acest act al sinodului a fost glasul Bisericii Soborniceşti care a mărturisit cu tărie că Hristos, născut fiind din Fecioară este Dumnezeu adevărat Care S-a făcut om. Iar, întrucât Preacurata Fecioară a dat naştere unui Om adevărat, care în acelaşi timp era şi Dumnezeu adevărat cu dreptate este a fi cinstită ca „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu).

La sfârşitul adunării din acea zi acest act a fost deîndată citit poporului care aştepta nerăbdător la porţile bisericii. Intreg Efesul s-a umplut de bucurie când a aflat că cinstirea Maicii Domnului a rămas neştirbită. Bucuria a fost cu atât mai.mare cu cât Maica Domnului s-a bucurat de o cinstire cu totul aparte în această cetate unde a locuit în timpul vieţii ei pământeşti şi a cărei ocrotitoare a devenit după trecerea sa la locaşurile cele veşnice. Odată ce Actul sinodal a fost pus la vedere în tot Efesul, oamenii i-au întâmpinat plini de veselie pe Părinţi când seara din biserica unde avusese loc adunarea. I-au însoţit cu făclii aprinse şi cu cădelniţele cu tămâie arzând. Pretutindenea se puteau auzi glasuri pline de bucurie slăvind pe Maica Domnului şi lăudându-i pe Părinţii care i-au apărat numele împotriva ereticilor.

Sinodul a mai avut încă cinci adunări: pe 10 şi 11 Iunie, pe 16, 17 şi 22 Iulie şi pe 31 August (după calendarul roman). La aceste adunări au fost luate, în şase canoane măsuri împotriva celor ce ar fi îndrăznit să propovăduiască învăţătura lui Nestorie şi să schimbe hotărârile Sinodului din Efes.

La plângerea episcopilor Ciprului împotriva pretenţiilor episcopului Antiohiei, Sinodul a hotărât ca Biserica Ciprului să îşi păstreze autocefalia pe care a moştenit-o încă de la Sfinţii Apostoli, şi ca, îndeobşte, „nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui…, ca să nu se calce canoanele Părinţilor şi nici sub cuvânt de lucrare sfinţită, să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti, şi să nu trecem cu vederea că pierdem câte puţin slobozenia pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul tuturor oamenilor”.

Sinodul a mai întărit osândirea pelagianismului care învăţa că omul se poate mântui prin propriile sale puteri, fără a avea nevoie de ajutorul harului lui Dumnezeu. De asemenea, s-au mai luat unele hotărâri care se refereau la conducerea bisericilor şi s-au trimis scrisori tuturor episcopilor care nu au luat parte la adunările sinodale,înştiinţându-i de hotărârile luate şi chemându-i să păzească învăţătura dreptei credinţe şi pacea Bisericii. în acelaşi timp Sinodul a hotărât că învăţătura Bisericii a fost pe deplin cuprinsă în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, de aceea nu a mai alcătuit o altă învăţătură de credinţă, interzicând ca şi pe viitor „să se întocmească o altă credinţă”, adică să se alcătuiască alte Simboluri ale Credinţei sau să se facă schimbări în învăţătura de credinţă care a fost hotărnicită la al Il-lea Sinod a toată lumea.

Această din urmă hotărâre a fost încălcată câteva veacuri mai târziu de creştinii din Apus când, la început în locuri răsfirate, iar apoi în întreaga biserică Romană s-a adăugat la Simbolul niceo-constantinopolitan învăţătura că Duhul Sfânt purcede „şi de la Fiul”. Această formulă a fost aprobată de papii romani din secolul al Xl-lea, chiar dacă până atunci înaintaşii lor, începând cu Sfântul Celestin au păzit cu scumpătate hotărârea celui de-al treilea Sinod ecumenic din Efes.

în acest chip pacea tulburată de Nestorie s-a aşternut încă o dată în Biserică, dreapta credinţă a fost din nou apărată, iar mincinoasele învăţături osândite.

Sinodul ce a avut loc la Efes este pe bună dreptate socotit ecumenic, fiind aşezat pe aceeaşi treaptă cu Sinoadele de la Niceea şi de la Constantinopol, care i-au precedat. La Efes s-au adunat trimişii întregii Biserici. Hotărârile luate aici au fost recunoscute de întreaga Biserică „de la un capăt la altul al lumii”. Aici a fost mărturisită învăţătura păstrată de pe vremea Sfinţilor Apostoli. Sinodul nu a întocmit o învăţătură nouă, ci a mărturisit adevărul pe care unii au încercat să îl înlocuiască printr-o născocire, a hotărnicit cu amănunţime mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos Care S-a născut din Fecioară. Credinţa şi judecata Bisericii asupra acestei chestiuni a fost acum lămurit arătată, în aşa fel încât nimeni să nu mai poată aduce în Biserică mincinoase plăsmuiri. Pe viitor se vor mai putea ivi alte lucruri în care să fie nevoie de hotărârea întregii Biserici, dar niciodată nu se va mai naşte îndoiala dacă Iisus Hristos a fost sau nu Dumnezeu.

Sinoadele care s-au ţinut mai apoi au urmat întocmai hotărârile Sinoadelor de dinaintea lor. Nu au mai întocmit nici un alt Simbol de credinţă diferit de cel niceo-constantinopolitan, ci doar au adus lămuriri asupra lui. La cel de-al III-lea Sinod ecumenic s-a mărturisit cu tărie învăţătura Bisericii despre Maica Domnului. înainte vreme, Părinţii au osândit pe cei ce îndrăzniseră să pângărească neprihănita viaţă a Maicii Domnului. Iar acum despre cei ce au încercat să ştirbească cinstirea ce i se aducea, s-a spus tuturor: „Cel care nu-L mărturiseşte pe Emanuel Dumnezeu adevărat şi prin urmare pe Preasfânta Fecioară ca fiind Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), deoarece ea a născut cu trupul pe Cuvântul Care este de la Dumnezeu-Tatăl, şi care S-a întrupat să fie anatema”. (întâia anatematismă a Sfântului Chirii al Alexandriei).

Category: Articole
Tags: , , , Ioan, Maximovici, , , Erezia, nestoriana, ,
Added: Feb 25, 2009
Random Links
Users login
username:
Password:

Loading...