sfintele Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria
tine arătate şi dintotdeauna revărsate de la sfintele tale icoane, cu ele precum cu nişte stele de Dumnezeu luminate toată lumea .....
celor care cinsteau sfintele icoane şi pe Sfinţi s-a sfârşit încă o dată cu o biruinţă a credinţei ortodoxe, căci cinstirea adusă .....
(1) la Maica Domnului nu se potriveşte nici cu Sfintele Scripturi unde, de mai multe ori se aminteşte de lipsa păcatului numai la Cel .....
îl sărutăm, așteptând, Doamnă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără .....
chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri
Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie
Bucură-te, masă binecuvântată, .....
in cadrul cultului public: cele sapte laude, Sfintele Taine, ierurgii si acatiste, cit si in spatiul mai limitat al rugaciunii personale .....
lor;
Povăţuieşte copiii, să citească Sfintele Scripturi şi cărţile de folos duhovnicesc;
Povăţuieşte copiii, să respingă .....
praful de pe fața pământului pe cei ce hulesc sfintele tale icoane;
Bucură-te, ceea ce ajuți grabnic celor aflați întru necazuri, .....
adică a creştinilor. Mai cu seamă prin Sfintele Tale Icoane faci minuni, revărsând de la ele râuri de tămăduiri, milostiviri şi îndurări .....
Maicii lui Dumnezeu care revarsă minuni de la sfintele Sale icoane, cântând Preaputernicei noastre Apărătoare:
Bucură-Te, grabnică .....
Acatistul Maicii Domnului - Bucuria tuturor celor necăjiți!
Slavă Ție Dumnezeul nostru... Împărate ceresc... Sfinte Dumnezeule...
Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta .....
Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului
(21 noiembrie)
După obișnuitul început se zic:
Condacele și .....
Pr Calistrat - predica la Bunavestirea preasfintei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria. Iubitorul de oameni si Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grija .....
Cea mai cunoscuta icoana din Sfantul Munte Athos, dupa Maica Domnului Portarita, este o pictura in fresca a Maicii Domnului, de pe peretele estic exterior al trapezei, in partea dreapta a .....
Icoana Maicii Domnului „Nicene” (de la Niceea) s-a aratat făcătoare de minuni înca din anul 304, atunci când s-a incercat profanarea sa. În .....
La câţiva paşi de Ploieşti, Mănăstirea Ghighiu adăposteşte o mare comoară spirituală: icoana Maicii Domnului „Siriaca”, icoană grabnic ajutătoare, care nu conteneşte nici astăzi a face minuni. .....
,, Aleasă este, cu adevărat, ca soarele, pentru că este
încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi
străluceşte mai vârtos între celelalte lumini ale .....
O icoană unică, Sf. Paisie Aghioritul primește pâine și struguri de la împărăteasa și regina Maica Domnului în care și-a pus cea mai mare nădejde către ea.
Locul unde s-a născut sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”.
Constantinopol, astăzi Istanbul.
Cartierul Zeitinburnu.
Este locul în care Maica Domnului i-a descoperit împăratului .....
Cuviosul Paisie Aghioritul: Când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune
- Gheronda, de ce Maica Domnului uneori îmi dă îndată ceea ce-i cer, iar alteori nu?
- .....